Platile subventiilor in sectorul vegetal incep pe 8 aprilie, iar in sectorul zootehnic, pe 25 mai
Publicat la data de 30 Mar. 2016 in: Subventii APIA
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a dat inca o data asigurari ca aceste termene vor fi respectate cu strictete, precizand ca desi vor primi banii mai tarziu, crescatorii de animale vor beneficia de subventii mai mari.
In aceasta perioada, principala preocupare a fermierilor este legata de data la care APIA va incepe plata subventiilor, mai ales tinand seama ca la finele anului trecut, nu toti au reusit sa obtina avansurile la aceste plati.
Desi atat APIA cat si oficialii din MADR au anuntat care vor fi datele la care va incepe efectuarea acestor plati, fermierii sunt in continuare sceptici si se tem ca vor aparea noi intarzieri, ceea ce ar insemna ca nu vor putea demara lucrarile agricole specifice acestei perioade.
Pe fondul acestei incertitudini, ministrul Achim Irimescu a considerat necesar sa faca un nou anunt oficial referitor la aceasta problema, confirmand inca o data termenele comunicate si pana acum, respectiv 8 aprilie pentru sectorul vegetal si 25 mai , pentru sectorul zootehnic.
In legatura cu crescatorii de animale, acesta a recunoscut ca va exista o intarziere fata de anii anteriori, insa acest lucru va fi compensat de faptul ca subventiile primite vor fi mai mari, mai ales in cazul proprietarilor de bovine, care ar putea primi chiar si 500 de euro pe cap de animal.
„Din programarea pe care o avem pentru cei care au numai animale, platile vor incepe din 25 mai. Va garantez ca acest termen se va respecta si, in mod cert, in cel mai scurt timp vor fi efectuate platile. Intr-adevar, producatorul nu poate fi multumit pentru ca in anii anteriori se plateau mai devreme. Asta este vestea mai putin buna — ca incepem la 25 mai, insa vestea buna este ca la bovine, cel putin, Romania va avea subventii foarte mari. Am discutat chiar zilele trecute cu Comisia Europeana si putem ajunge teoretic, posibil si practic, chiar catre 500 de euro la sprijinul cuplat in zootehnie pe cap de vaca. Nu intru in amanunte de ce si cum, dar, repet, sumele vor fi foarte bune. Cert este ca in viitor nu vor mai fi nici intarzieri”, a spus Irimescu.
Acesta a precizat ca o alta veste buna pentru fermieri se refera la accesul pe pasuni pentru asociatiile si cooperativele constituite cu bune intentii, nu doar pentru accesarea fondurilor europene.
„Initial, conform unei interpretari pe fermierul activ, am vrut sa scoatem accesul pe pasuni al asociatiilor si cooperativelor, iar, ulterior, am studiat mai pe indelete ce se intampla si am ajuns la concluzia ca vom permite accesul in continuare, pentru ca este nevoie de acele cooperative constituite cu bune intentii, pentru a face ceva pentru membrii cooperativelor — si asta ne dorim cu totii. Am mai spus ca un Anuar al cooperativelor din anul 1938 arata ca erau peste 500 de cooperative mari in Romania, in agricultura de atunci”, a precizat ministrul.
Termenul limita pentru finalizarea platilor, conform regulamentelor europene, este 30 iunie
Consemnat www.agricultura.ro
Cs Jr PINTILIE CLEMENT
AGRICULTURA ŞI SCHEMELE DE SUBVENŢIE
PENTRU ANUL 2016
Informare PAZIA
Agricultorii din România vor primi pentru un hectar avansuri pe fiecare schemă de plată , începând cu 16 octombrie 2016.
Cuantumurile introduse în sistemul APIA sunt:
– Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) – 96,88 euro/ha
– Plata redistributivă – nivel I (1-5 ha)- 5 euro/ha; – nivel II (5,01-30 ha)- 48,85 euro/ha
– Plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire)- 57,37 euro/ha
– Plata pentru tinerii fermieri – 22,87 euro/ha
– P1- Pajişti cu înaltă valoare naturală – 124 euro/ha
– P1.2 – Practici agricole tradiţionale – 58 euro/ha
– P4 – Culturi verzi – 130 euro/ha
– P5.3 – Livezi – 393 euro/ha
– P5.4 – Vii – 393 euro/ha
– P5.5 – Plante medicinale şi aromatice – 270 euro/ha
– Pachetul 4 – Culturi verzi – 128 euro/ha
– M13.1 – Plată compensatorie în zona montană – 86 euro/ha
– M13.2 – Plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative – 54 euro/ha
– Schema de plata pentru mici fermieri 1.250 euro/ exploatatie de pana la 7 ha, doar pentru fermierii care au bifat aceasta schema de plata in cererea unica depusa pentru campania 2015.
Cei interesati pentru amanunte pot contacta Asociatia PAZIA Campia Turzii la telefon 07445190 sau la sediul din str.P-ta Unirii nr 4.
Consiliul Director PAZIA
Preşedinte,
Ioan Hârceagă